Menu
RSS

1 Decembrie 1918 - integritate teritoriala si demnitate nationala

1 Decembrie 1918 - integritate teritoriala si demnitate nationala

Precum şuvoaiele de ape, la Alba Iulia veneau râuri, râuri de români. Veneau nu pentru a distruge, veneau pentru a construi punând bazele României Reîntregite. Veneau urmaşii lui Burebista, ai lui Decebal şi ai coloniştilor romani. Veneau la Alba Iulia pentru că erau chemaţi de jertfa supremă a primului mare unificator, marele Mihai, din mila lui Dumnezeu domn şi voievod al Ardealului şi al Ţării Româneşti şi a toată Ţara Moldovei.

Veneau pentru că erau chemaţi de Horea, cel zdrobit cu roata, pentru că avusese curajul să se intituleze „Horea rex Daciae”, el, un simplu ţăran din inima românismului – Munţii Apuseni. Veneau pentru că Avram Iancu îi învăţase că nu cu argumente filozofice pot fi convinşi nobilii. Veneau pentru că simţeau că erau românii care aveau marea şansă de a trăi o clipă unică pentru care s-au jertfit sute de generaţii născute sub semnul Legii, clipa Marii Uniri.


Veneau românii precum albinele la stup, cu roiuri de căruţe pe drumurile desfundate, dintr-un început de iarnă dătător de speranţă naţională, după ce fraţii lor dintre Nistru şi Prut veniseră la Ţara Mamă, după ce fraţii lor din Ţara Codrilor de Fagi erau deja în Ţară. Veneau românii pentru că trebuiau să vină, în acel moment când un Nou An Nou se ivea şi pentru oropsita noastră soartă, atât de vremuită de vremelnice vremuiri. Veneau pentru că se simţeau cu adevărat români în Ţară Românească. Şi au venit nu câteva zeci de mii, au venit peste o sută de mii, pentru ca prin prezenţa lor să dea putere de lege actelor ce trebuiau sfinţite în această Mare Adunare Naţională a românilor din Transilvania, Banat şi părţile ungureşti.


Atunci românii au demonstrat românii că pot redeveni oricând stăpâni în propria ţară manifestându-şi entuziasmul naţional, sincer, spontan, irezistibil, organic şi masiv după cum avea să arate ulterior inegalabilul Lucian Blaga.


Descriind pregătirile pentru marea şi istorica Adunare Naţională de la Alba Iulia, unde s-a hotărât veşnicia Transilvaniei în hotarul patriei-mumă, şi modul de desfăşurare al acesteia Lucian Blaga menţionează: „n-a fost nevoie de o deosebită pregătire a opiniei publice. Pregătirea se făcuse de sute de ani”, filosoful arătând în continuare că „a renunţat la călătoria cu trenul, căci până la Alba Iulia nu erau decât 16 km. Era o dimineaţă rece de iarnă. Respiraţia se întrupa cu vizibile cristale. Pe o parte a şoselei ce ducea spre Alba Iulia, scârţiind prin făgaşele zăpezii, căruţele româneşti, buchete de chiote şi bucurii…La alba Iulia nu mi-am putut face loc în sala Adunării…Am renunţat c-o strângere de inimă şi mă consolam cu speranţa că voi afla de la fratele meu cuvânt despre toate. Aveam în schimb avantajul de a putea colinda din loc în loc, toată ziua, pe câmpul unde se aduna poporul. Era o roire de necrezut. Pe câmp se înălţau, ici-acolo, tribunele de unde oratorii vorbeau naţiei. Pe vremea aceea nu erau microfoane, încât oratorii, cu glas prea mic pentru atâta lume, treceau, pentru multiplicarea ecoului, de la o tribună la alta…Era ceva ce te făcea să uiţi totul, chiar şi stângăcia şi totala lipsă de rutină a oratorilor de la tribună”.


Şi au venit pentru a-l asculta pe Gheorghe Pop de Băseşti, decanul de vârstă al Adunării, când afirma: „Duşmanii seculari, care ne-au ţinut veacuri de-a rândul în lanţuri fizice…, înăbuşind cu brutalitate toate manifestările sufletului românesc dornic de libertate şi cultură naţională. Lanţurile acestei robiri suntem chemaţi, fraţilor, să le dezrobim astăzi, în această Mare Adunare Naţională a tuturor românilor. Lăsaţi-vă cuprinşi, fraţilor, de fiorii sfinţi ai acestui strălucit praznic naţional şi, în cea mai deplină armonie, să clădim temeliile fericirii noastre naţionale viitoare”.


Şi au venit pentru a-l sprijini pe Vasile Goldiş când spunea: „Naţiunile trebuie eliberate. Între aceste naţiuni se află şi naţiunea română din Ungaria, Banat şi Transilvania. Dreptul naţiunii române de a liberă îl recunoaşte întreaga lume, îl recunosc acum şi duşmanii noştri de veacuri. Dar, odată scăpată de robie, ea aleargă în braţele dulcei sale mame. Nimic mai firesc pe lumea aceasta. Libertatea acestei naţiuni înseamnă unirea ei cu Ţara Românească. Distrusă barbaria - unirea românilor într-un singur stat este cea mai firească pretenţiune de civilizaţie. După drept şi dreptate românii din Ungaria, Banat şi Transilvania, dimpreună cu toate teritoriile locuite de dânşii, trebuie să fie uniţi cu Regatul Român”, finalul fiind concludent pentru Legea românească: „Unirea tuturor românilor într-un singur stat ne va inspira datoria să nu pedepsim progenitura pentru păcatele părinţilor şi, ca urmare, va trebui să asigurăm tuturor neamurilor şi indivizilor, conlocuitori pe pământul românesc, aceleaşi drepturi şi aceleaşi datorii. Civilizaţiunea…pretinde de la noi respectul pentru dânsa şi ne obligă să prăbuşim în noul nostru stat orice privilegiu şi să statornicim, ca fundament al acestui stat: munca şi răsplata ei integrală”.


Venind, românii au ascultat şi articolul nr. 1 al Hotărârii Marii Adunări Naţionale în care se precizau: „Adunarea Naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor, îndreptăţiţi, în ziua de 18 noiembrie (1 decembrie) 1918, decretează unirea acestor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România. Adunarea Naţională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul, cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre”.


Referindu-se la acest moment Iuliu Maniu – participant activ la eveniment, menţiona: „Decretând deci unitatea naţională, vom continua a fi ceea ce am fost noi, neamul românesc, totdeauna şi ceea ce trebuie să fie pentru vecie: santinelă trează şi conştientă a civilizaţiei omeneşti. Dar, îndeosebi, noi, românii din Transilvania, Banat şi Ungaria suntem în drept şi avem datoria să pretindem această unire, pentru că aici a fost leagănul românismului. Nu se poate ca o crudă barbarie să ne forţeze ca însăşi vatra neamului românesc să fie despărţit de trupul întregei naţiuni deja unite”, pentru ca viitorul patriarh Miron Cristea să sublinieze: „…oricât ar fi de tare gardul Carpaţilor, care până acum ne-a despărţit de fraţii noştri – totuşi azi şi aici – în atmosfera tradiţiilor lui Mihai Vodă Viteazul, nu pot decât să exclam împreună cu poetul Rădulescu Niger: Hotarele de astăzi sunt margini trecătoare/de care timpul râde/căci el pătrunde-n taina ursitei viitoare/când ele s-or deschide! Ceasul deschiderii a sosit. Nu putem şi nici n-am avea lipsă să retezăm Carpaţii, căci ei sunt şi trebuie să rămână şi în viitor inima românismului, dar simţesc că astăzi prin glasul unanim al mulţimii celei mari, vom deschide larg şi pentru totdeauna porţile Carpaţilor, ca să se poată pulsa prin arterele lor cea mai caldă viaţă românească şi ca prin aceasta să ni se înfăptuiască: acel vis neîmplinit, copil al suferinţei/de-al cărui dor au adormit şi moşii şi părinţii”.


Având la bază actele aprobate, la 1 decembrie 1918, Ionel I.C. Brătianu, personalitate politică remarcabilă de care se leagă strâns unirea Transilvaniei cu România, a înaintat regelui Ferdinand raportul său cu nr. 2171 din 11 decembrie 1918 în care se arată: „Sire, de veacuri neamul românesc tinde spre unitatea lui. De aceea când prin războiul general o parte din omenire a întreprins lupta pentru libertate şi drepturi naţionale, Regatul Român a socotit de datoria lui să se alipească acestor Puteri şi împreună cu ele să-şi jertfească fiii pentru desrobirea fraţilor noştri asupriţi. După mari suferinţe vitejia minunată a oştirei noastre îşi găseşte răsplata. Alături de glorioşii ei aliaţi, România este astăzi printre învingătorii lumii, Basarabia şi Bucovina s-au unit cu patria mumă, iar peste Carpaţi, românii, care împreună cu noi de atâta vreme aşteptau ceasul întregirei neamului, îndată ce şi-au putut spune gândul, au proclamat prin marea lor Adunare Naţională întrunită la Alba-Iulia, în 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918 unirea lor necondiţionată cu Regatul României.


Delegaţia Adunării Naţionale a înfăţişat Maiestăţii Voastre actul unirii, pe care cerem prin decretul – lege de faţă Maiestăţii Voastre să-l întărească, spre a da o forţă definitivă unităţii noastre naţionale, acum deplin înfăptuită peste toate ţinuturile locuite de români.


Unirea aceasta, în ziua când marii noştri aliaţi sunt învingători, isvorăşte din puterea de viaţă a poporului român, din vitejia soldaţilor noştri şi din voinţa hotărâtă a românilor de pretutindeni.


Ea se întemeiază pe fiinţa însăşi a neamului românesc, care de aproape două mii de ani, în mijlocul tuturor vitregilor vremi, a ştiut să-şi păstreze nestins caracterul de conştiinţă naţională.


Ea se reazimă pe cerinţele istoriei, cari îi impun desfiinţarea tuturor graniţelor nedrepte şi nefireşti şi statornicirea statelor după principiile naţionalităţilor.


Ea e voită în fine de nevoile neamului românesc care nu poate trăi despărţit şi care numai prin unirea la olaltă a tuturor fiilor lui îşi poate îndeplini cu folos pentru omenire şi cu strălucire pentru el misiunea civilizatoare în această parte a lumei.


Consfiinţind prin acest decret – lege voinţa Adunării din Alba-Iulia, Maiestatea Voastră înscrie în Istoria poporului românesc de totdeauna şi de pretutindeni cel mai mare act al istoriei noastre naţionale, acel pentru care generaţii întregi au luptat şi au murit, acel în nădejdea căruia au trăit de la Nistru şi până la Tisa toţi Românii despărţiţi de o soartă nemiloasă şi puneţi, Sire, pentru vecie temelia unei Românii mari şi a unei vieţi naţionale pe care să se poată de aici înainte desvolta în pace şi în fericire întregul neam românesc”.


La 11 decembrie 1918, regele Ferdinand al României, ca urmare a raportului preşedintelui Consiliului de Miniştri cu nr. 2171 din aceeaşi zi, „luând act de hotărârea unanimă a Adunării Naţionale din Alba-Iulia” a dat decretul – lege cu nr. 3631, articolul 1 al acestui document de simţitoare vocaţie românească, menţionând: „Ţinuturile cuprinse în hotărârea Adunării Naţionale din Alba Iulia de la 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918 sunt şi rămân de a-pururea unite cu Regatul României”, cu aducerea la îndeplinire a acestui decret – lege fiind însărcinat Ion I.C. Brătianu „preşedintele consiliului Nostru de miniştri”.


Prof. Ancu Damian

înapoi la partea de sus